Discutii Amicale Despre Politica

Collapse
X
 
  • Filter
  • Time
  • Show
Clear All
new posts

  • S-a făcut dreptate tuturor (și liberali si ardeleni). Comisarului șef Pavel Hălmăgean de la Arad este bun prieten cu Traian Constantin Igaș, iar pe vremea când acesta era ministru de Interne, în perioada Guvernului Boc și a președinției lui Traian Băsescu, a fost numit șef al „Filajului și Interceptărilor” în DGIPI, fostul „Doi și-un sfert”.

    Comisarul şef de poliţie Pavel Hălmăgean este unul dintre cei mai apreciaţi poliţişti din Arad, a ocupat funcţii în cadrul Ministerului Afacerilor Interne în perioada 2011-2012, iar de marţi a fost numit consilier al ministrului Carmen Daniela Dan.

    „Cu data de astăzi (marţi, 21 februarie 2017 – n.r.) am fost numit consilierul doamnei ministru, urmează să îmi desfăşor activităţile în cadrul Ministerului în funcţie de dispoziţiile pe care le voi primi. Am 27 de ani de experienţă în spate şi consider că activitatea pe care am desfăşurat-o îmi va permite să îmi desfăşor în bune condiţii misiunea pentru care am fost adus la Bucureşti", a declarat corespondentului MEDIAFAX comisar şef de poliţie Pavel Hălmăgean.

    Comment


    • Că se manipulează pe facebook știam. Dar credeam că sunt doar forme de manipulare de tipul miștocărelilor, caricaturilor.
      Dar asta? https://www.facebook.com/photo.php?f...15287338608527

      Să spui că erau jandarmi care aveau numărul de pe căști obturat cu bandă adezivă neagră? Când se vede limpede că poza este procesată în Photoshop? Prostănacii n-au știut să reproducă și efectul de luciu al căștii pe negrul aplicat cu pensula digitală peste număr. Dar sunt convins că toți manipulații îl vor crede.

      Comment


      • Pân una alta, un om gazat de jandarmi a murit.
        O coarda de jandarmerita nu avea nimic, dar jandarmeria o dadea pe moarte.
        Cine a iesit cu fake news?
        Clanta PSD!!!!
        Clanta pesedistii!

        Trimis de pe al meu ONEPLUS A3003 folosind Tapatalk

        Comment


        • Originally posted by mr.K View Post
          Pân una alta, un om gazat de jandarmi a murit.
          ...
          Cine a iesit cu fake news?
          Pai cine a iesit?
          Cine a zis ca din cauza gazelor a murit? A refuzat spitalizarea si a plecat acasa.

          Comment


          • Pai si jindarii au demonstrat efectele curative ale gazelor, cartuselor de 38mm si grenadelor de cauciuc. Au facut-o la iarba verde. Probabil ca dupa aia au incins si un gratar.
            Tanti Carmen a spus initial ca jindarii si-au facut datoria cu prisosinta. Acum spune ca au fost vreo 5 mai energici.
            Toti rupe-oase astia in frunte cu preadesteapta doamna ar trebui destituiti. Si fara drept la pensii nesimtite. De ce? Pentru ca nu au reusit sa aresteze nici macar un huligan. Au murdarit uniforma si au cheltuit banul public degeaba.
            O faza a fost cand un protestatar trecea cu mainile ridicate prin fata lui Fantomas ala. Vreo trei jindari au pus bastoanele pe el sa ii arate lu' fata palida ala cat de buni sunt ei.
            Oamenii lui Daddy au avut grija si de viitorul tarii. Le-au dat si la copilasii aia niste gaze. Sa il tina minte pe tatucul lor cat or trai.

            A fost meetingul alb, acum e fantoma alba si totul e alb la cei rosii (si plini de sange). De ce? Ca sa il scoata basma curata (tot alba) pe hamster.

            Catelus cu parul cret, fura rata din cotet. Si se jura ca nu fura, dar l-am prins cu rata in gura.
            Roade DNA-ul, procurorii, pe Lazar. Apoi mai da o OUG.

            Ofer un like celor care stiu pe unde mai salasuieste neuronul coanei Viorica.
            Last edited by Gil26; 20 August 2018, 23:24.

            Comment


            • Calm colegilor de forum. Să mințim sau dezinformăm cât mai puțin.
              21331523.jpg
              În data de 19 august 2018, la orele 23.45, bărbatul a decedat în urma unui stop cardio-respirator.

              Facem menţiunea că pacientul era în evidenţă pentru mai multe afecţiuni cardiace şi digestive.
              Agresorul din imagine, în vârstă de 68 de ani avea ulcere și probleme cu inima. Să așteptăm rezultatul autopsiei. Dar la ce afecțiuni avea, să te duci să bați jandarmii este sinucidere.

              Comment


              • Era membru PNL Teleorman și a refuzat internarea în spital inițial. Să se odihnească în pace.

                Comment


                • 39700577_921195304741750_7045761774548680704_n.jpgPoza anterioara pare a nu fi corectă. Corespunde doar banderola de pe braț.

                  Comment


                  • Antecedentele personale patologice ale decedatului indică suferințe complexe în măsură, fiecare în parte, să-i pună viața în pericol. Astfel, acesta a ajuns la spitalul din Alexandria cu stare generală alterată, după o hemoragie digestivă superioară, manifestată prin hematemeză și melenă, complicații ale cirozei hepatice etanolice de care suferea. A fost internat imediat pe ATI și a fost trecut pe programul „pacient critic”. Cu acestă ocazie, medicii au diagnosticat și alte afecțiuni cardiace cunoscute, pentru care pacientul urma tratament, cum ar fi o cardiomegalie dilatativă idiopatică. În urma examenului endoscopic, medicii i-au recomandat o intervenție chirurgicală de urgență. Din motive de neînțeles, pacientul a refuzat sub semnătură să-i fie salvată viața”, a scris jurnalistul Mirel Curea pe contul de Facebook.

                    Pacientul a declarat echipajelor de urgenţă că suferea de boli cronice, precum hipertensiune arterială, iar la momentul examenului clinic, pacientul era conştient, cooperant, cu tensiunea arterială mărită (161/126), şi oxigenare în limite normale (97%)", se arată în comunicatul DSU.

                    Comment


                    • Parfumul fumigenelor si gazul jandarmeriei sigur l-au "ajutat" sa se insanatoseasca, asta e clar.
                      Sa se dea lege, la protestele pasnice sa participe numai oameni cu constitutie de Ironman si analize la zi.


                      Trimis de pe al meu ONEPLUS A3003 folosind Tapatalk

                      Originally posted by gecmc94 View Post
                      C se manipuleaz pe facebook tiam. Dar credeam c sunt doar forme de manipulare de tipul mitocrelilor, caricaturilor.
                      Dar asta? https://www.facebook.com/photo.php?f...15287338608527

                      S spui c erau jandarmi care aveau numrul de pe cti obturat cu band adeziv neagr? Când se vede limpede c poza este procesat în Photoshop? Prostnacii n-au tiut s reproduc i efectul de luciu al ctii pe negrul aplicat cu pensula digital peste numr. Dar sunt convins c toi manipulaii îl vor crede.
                      Laureniu Cazan, despre codurile de pe ctile jandarmilor acoperite cu band neagr: A fost o problem logistic, acele coduri nu mai corespundeau.


                      Pana si jandarmeria spune ca erau acoperite codurile, ce fake news visezi, ba nene?



                      Trimis de pe al meu ONEPLUS A3003 folosind Tapatalk
                      Last edited by mr.K; 21 August 2018, 16:12. Reason: Automerged Doublepost

                      Comment


                      • Calm colegilor de forum. Să mințim sau dezinformăm cât mai puțin.
                        Eu nu am spus nimic despre acel domn din Telorman. Poate fi discutabil. Desi ar fi clar ca putin gaz turnat pe foc....
                        Să spui că erau jandarmi care aveau numărul de pe căști obturat cu bandă adezivă neagră? Când se vede limpede că poza este procesată în Photoshop? Prostănacii n-au știut să reproducă și efectul de luciu al căștii pe negrul aplicat cu pensula digitală peste număr. Dar sunt convins că toți manipulații îl vor crede.
                        Asta nu e manipulare, dezimformare, interpretare, dat cu presupusul? Adaug si prezentarea trunchiata a faptelor.
                        Au fost si cateva filmulete cu "caschetele". Pun pariu ca daca se uita cineva si pe fimuletele facute de jindarii prostanaci va vedea acelasi lucru. Plus ce a spus mr.K.
                        Dar toti denatureaza adevarul abosult. Care e doar unul: Daddy e nevinovat si el trebuie sa conduca tarisoara asta.

                        Cred ca e limpede pentru toata lumea ca jindarii sefi au vrut sa arate infractorului sef cat tin la el. S-a adaugat tanti prefect, tanti Carmen, Caprar (ala cu venim un milion si va radem) si toata cohorta de lingai.
                        In 11 august mai ales, dar si in 12, sefii au renuntat la testoase si "caschete" (evident si cu numerele acoperite) plus tot arsenalul "terapeutic". Nu a mai fost nici un incident. Deci s-a putut. E clar ca in 10 au vrut sa arate ca ei pot spulbera orice dusman al hamsterului prostanac si avid de putere.

                        Hai sa pun si putin zahar in cafea. Zilele trecute (cred ca sambata):
                        „Dacă aș fi președintele României, aș investi doar în segmentele sociale. Cultură, sport și sănătate. Sunt trei segmente sociale, la care se adaugă infrastructură. Că-i rutieră, că e navală...M-aș băga în toate și România o să înflorească, o să zâmbim cu toții! Din păcate, acum suntem toți triști. Tot ce este în România este numai negativ! Discuți, vezi, în jurul tău totul e negativ...Nu mai vezi nimic frumos... ”, a declarat Gheorghe Hagi într-o conferință de presă susținută la Constanța
                        Gheorghe asta vroia si el nu demult ceva statui, osanale si alte cele. Doar si el e regele regilor (ce bine se incadreaza in gandirea lui Daddy).
                        Se pare ca a luat ceva lectii de limba romana. Acum cu chiu cu vai mai leaga ceva cuvinte.
                        Ce nu stie el e ca nu presendintele investeste in sport. De fapt catelusii lui Daddy i-au cam taiat din craitari.
                        In schimb ministerasa sporturilor e duduita Ioana NuStiuCum. Cred ca nici activistii de partid nu o stiu fara un "gugale". Pitipoanca asta si-a luat si o colega secretar de stat.
                        Acum daca curge bunastarea de ce sa nu curga si medaliile de aur?
                        Duduita Ioana are grija mare.

                        Uffff. Sunt trei segmente. Mai e si cultura lui nea Ivascu cu "monumentele istorici" si alte 3 gafe in 5 minute. Mai e si sanatatea lui tanti aia (daca ajungi in spiatal iesi cu picioarele in fata desi aei dau tunuri de milioane de euro). Apoi infrastructura. El cand merge cu hautocaru' lu' Viitorul pe A2 ii sar dintii din gura. Dar daca se baga regele in Romania vom zambi cu totii.
                        Ba, voi astialalti, de ce naiba sunteti negativisti? Aveti si tatuc si rege.
                        Iar daca e sa fie ceva nasol tot Santa Klaus e de vina.
                        Last edited by Gil26; 21 August 2018, 19:44. Reason: Automerged Doublepost

                        Comment


                        • Pozele mi se par contrafăcute. Filmulețul făcut de Passport arăta un singur jandarm cu ceea ce părea a fi bandă neagră lipită.

                          Referitor la Dragnea, de ce nu ar conduce el țara dacă a câștigat alegerile? Doar fiindcă nu vă convine vouă? Începeți să câștigați alegerile. Veniți cu un program de guvernare pe care să îl evaluăm. Uite, dacă propuneți reducerea zilelor libere și tăierea pensiilor speciale, eu votez. Ba chiar aș fi de acord și cu eliminarea salariului minim în sectorul privat.

                          "Nu a mai fost nici un incident. Deci s-a putut." Asta este minciună, dezinformare, omisiune de fapte, tot ce vrei. PEntru că uiți să menționezi că vineri erau la fel îmbrăcați. Doar că puhoiul a năvălit peste ei încercând să intre în Guvern.
                          Last edited by gecmc94; 21 August 2018, 21:01.

                          Comment


                          • Iată imaginea.61978766.png
                            Scutierii au venit din stânga Guvernului, se văd venind în pas alergător. Până atunci erau jandarmi în costume de vară, fără protecții. Asta se întâmpla la ora 16:20.

                            Comment


                            • Propaganda ieftina.
                              Aparentele inseala. Fals si fals dau adevarat. Propaganda si manipularea pe asta se bazeaza. Adevarul trunchiat este adevarul absolut.
                              Referitor la Dragnea, de ce nu ar conduce el țara dacă a câștigat alegerile?
                              Repet, nu sunt activist propagandist si nici macar membru de partid.
                              Ce alegeri a castigat Dragnea? Ce drept are sa conduca tara un hot ordinar?
                              El a fost un sefulet de partid in Teleorman. A castigat alegeri locale. A facut afaceri necurate cu tot felul de infractori. Prin asta s-a ridicat in partid. Aici as face paralela cu Mazare (desi nu e cel mai bun exemplu). Strutinschi, fratello in senat, pungi cu ulei zahar si orez la pensionari (in ultimii ani de mandat nu le-a mai dat si a pierdut). Daddy a adunat hotii si prefacutii in jurul lui si l-a dat jos pe Ponta (febletea lui Iliescu). Apoi a inlaturat si pe cei de langa el care au avut un mic cuvintel impotriva lui (Grideanu, Tudose si cei cativa din jurul lor). La fel ca Mazare a pregatit valiza cand a fost inculpat. Dar a pus toti pupincuristii si prostii in fruntea partidului iar acum se crede pe cai mari.
                              De fapt propagandistii acestui partid nu realizeaza ca de fapt asta e problema. Esalonul unu si doi este format din prostanaci si proslavaci.
                              Iliescu avea macar linia lui, Nastase avea inteligenta, grupul de la Cluj se ocupa cu ideologia (exemplele pot continua). Acum partidul este condus de hoti, prosti si ratati.

                              Proslaviti un hot prost.

                              E o vorba: decat cu un prost la castig imediat mai bine cu un destept in pierdere temporara. Dar fiecare cu alegerea lui.

                              Nu lungesc postul dar promit ca voi spune ceva si despre "prostituatele" peneliste din opozitie (Orban si gasca).

                              Comment


                              • Diaspora in tara, psd AFARA!

                                Trimis de pe al meu ONEPLUS A3003 folosind Tapatalk

                                Comment

                                Working...
                                X
                                Anulare DPF
                                Politica de Securitate Google