Fără Drum La Poliţie Pentru Accidentele Uşoare-constatare amiabila

Collapse
X
 
  • Filter
  • Time
  • Show
Clear All
new posts

  • Fără Drum La Poliţie Pentru Accidentele Uşoare-constatare amiabila

    Şoferii vehiculelor implicate în accidente rutiere uşoare, fără victime, nu vor mai fi obligaţi, începând de la data de 1 iulie, să meargă la poliţie pentru a obţine autorizaţia de intrare în reparaţie, dacă vor completa şi depune la companiile de asigurare formularul tipizat de constatare amiabilă. Procedura actuală se va aplica numai dacă vor fi îndeplinite concomitent patru condiţii: s-a produs un accident rutier doar cu pagube materiale, fără vătămări corporale, au fost implicate maximum două vehicule, care deţin RCA valabil la data producerii accidentului, accidentul are loc pe teritoriul României şi nu a fost comisă o infracţiune prevăzută de Codul Rutier. Potrivit NewsIn, conducătorii auto implicaţi într-un asemenea accident vor trebui să completeze şi să semneze documentul de constatare amiabilă de accident şi să-l depună la societatea de asigurare la care este încheiată poliţa RCA sau la asigurătorul celuilalt proprietar de autovehicul, dacă vrea despăgubiri.
    Dacă una din părţi nu este de acord cu semnarea acestui document, atunci constatarea accidentului va putea fi făcută numai de unitatea de poliţie competentă. Asigurătorul la care s-a depus documentul de constatare amiabilă va fi obligat să efectueze constatarea avariilor, să elibereze documentul de introducere în reparaţie a vehiculului, să stabilească vinovăţia şi să deschidă dosar de daună. În cazul în care asigurătorii şi persoanele implicate nu vor cădea de acord cu privire la stabilirea vinovăţiei, se va apela la o comisie de mediere sau la instanţa de judecată. Unii asigurători au declarat că se aşteaptă la o creştere a numărului de tentative de fraudă după introducerea constatului amiabil, în condiţiile în care această măsură se aplică înainte de implementare a sistemului bonus şi a unei baze de date comune privind dosarele de daună, precum şi la majorarea tarifelor RCA după introducerea constatului amiabil, motivând decizia prin creşterea costurilor legate de pregătirea personalului sau ca urmare a angajării de noi specialişti în cadrul departamentelor de daună, control şi antifraudă.
    Constatul amiabil pentru accidentele rutiere uşoare, aplicat de la 1 iulie, presupune ca şoferii implicaţi în avarierea maşinilor să-şi rezolve problemele legate de daune prin înţelegere reciprocă şi prin intermediul societăţilor de asigurarea unde au încheiat poliţe. Procedura de constatare amiabilă de accident se aplică de foarte mult timp în majoritatea statelor europene, simplificând circuitul administrativ specific obţinerii de către persoana prejudiciată a despăgubirii la care este îndreptăţită în baza asigurării RCA.

    sursa
    sigpic

  • #2
    adica daca fac accident nu mai iau amenda si nici puncte de penalizare??? daca ma incadrez in ce scrie mai sus?? :-????
    0.9 tce SL plus

    Comment


    • #3
      Eu am inteles ca tot acelasi a ramas "drumul": accident, politie, asigurare..lucru spus de un politist...acum depinde pe ce lume o trai si ala.
      In fata unei minti tacute, se preda intreg Universul

      Comment


      • #4
        Inca o Marie, cu inca o palarie ca sa acopere o noua manarie cu interese si comisioane (vezi cresterea nejustificata a tarifelor la RCA si fransiza la CASCO).
        The future is already here - it's just not very evenly distributed. - W. Gibson

        Comment


        • #5
          Buna ziua,

          Incepand cu data de 01 Iulie 2009, pentru evenimentele in care au fost implicate doua vehicule din care au rezultat numai prejudicii materiale, avizarea societatilor din domeniul asigurarilor se poate face si in baza Formularului de “Constatare amiabila in caz de accident”.
          Va transmit atasat procedura de constatare amiabila, valabila incepand cu data de 01 Iulie 2009.
          Attached Files
          B 44 NWP

          Comment


          • #6
            Originally posted by iooon_cug View Post
            adica daca fac accident nu mai iau amenda si nici puncte de penalizare??? daca ma incadrez in ce scrie mai sus?? :-????
            In orice accident in care sunt implicate strict 2 masini se poate aplica aceasta procedura, in cazul in care partile se inteleg asupra vinovatiei.
            Mai departe, dosarul este depus la asigurator(i), care fac si ei o constatare, si se trimit la politie datele vinovatului pentru a i se intocmi PV. deci de puncte nu se scapa

            Comment


            • #7
              Scapa doar daca si-a inmuiat ciocul in vre-o licoare ceva ca nu-i mai pune nimeni alcooltestul...cred
              In fata unei minti tacute, se preda intreg Universul

              Comment


              • #8
                avantajul e ca poti sa busesti pe cineva, beat fiind, ala om de buna credinta nu vrea sa stea pe la politie etc, faceti actul ... si pana ajunge la politie sa se faca procesul verbal de constatare, tu scapi de dosarul penal pe motiv de conducere sub influenta

                Comment


                • #9
                  aha..am inteles....deci nu e mare scofala...
                  0.9 tce SL plus

                  Comment


                  • #10
                    Si daca accidentul ii cauzat de neacordare de prioritate la care cel vinovat ramane fara permis cum se procedeaza?

                    Comment


                    • #11
                      Se zicea ca asiguratorul care a intregistrat producerea unui accident are abligatia de a-l comunica la politie pentru ca aceasta sa aplice sanctiunile de rigoare.
                      Computer, did we bring batteries?... Computer?...

                      Comment


                      • #12
                        si daca mi-am lovit de exemplu masina in garaj ce treaba are politia cu mine?
                        Ambition

                        http://www.loganclub.ro/forum/golane...s-t2538p9.html

                        Comment


                        • #13
                          pai cine a zis ca daca-ti lovesti masina in garaj are treaba politia cu tine?
                          donpedro se refera la un accident de circulatie, dand exemplu o neacordare de prioritate.
                          Computer, did we bring batteries?... Computer?...

                          Comment


                          • #14
                            deci aceeasi Marie cu alta palarie si mai grav ca vor scapa cei care merg beti la volan pentru ca acum nimeni nu le mai pune fiola in caz de accident din cate am inteles

                            Comment


                            • #15
                              Procedura este OPTIONALA si NU OBLIGATORIE.

                              Exista site specializat pentru aceasta problema.
                              Pentru mai multe lamuriri cititi aici.
                              Last edited by Cromatic; 6 July 2009, 17:02.

                              Comment

                              Working...
                              X
                              Anulare DPF
                              Politica de Securitate Google