Discutii despre orice, mai putin pe teme politice

Collapse
This is a sticky topic.
X
X
 
  • Filter
  • Time
  • Show
Clear All
new posts

  • Avocatul poporului e salvarea Romaniei.
    Daca ai amenda, or sa te execute fiscul indiferent ce zice avocatul poporului.

    Era ceva legat de semnatura olografica, nu te baza pe asta, vor rezolva asa cum zice instanta.

    Comunicat de presă
    20.02.2015
    Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. consideră că opiniile apărute în presă potrivit cărora
    cei care au plătit amenzile își pot recupera banii nu corespund adevărului și sunt contrare prevederil or legale. În consecință, acest
    recurs în interesul legii nu produce niciun efect juridic asupra proceselor finalizate în care au fost epuizate toate căile de atac (fond și
    recurs) ce au avut ca obiect contestarea proceselor verbale de constatare și sancționare a contravenției.

    Acest recurs în interesul legii nu produce efecte asupra hotărârilor judecătorești examinate și nici cu privire la situația părților din acele procese. Recursul în interesul legii nu este LEGE, ci are doar menirea să orientez e în aceeași direcție practica instanțelor judecătorești.
    Prin urmare, aplicarea unitară a legii pentru trecut se subordonează puterii lucrului judecat, în interesul conservării stabilității raporturilor juridice.
    Decizia ICCJ va fi motivată și se va publica în Monitorul Oficial, moment de la care devine obligatorie pentru instanțele judecătorești.
    Cu toate acestea, ea poate fi invocată și în cadrul proceselor ce se află pe rol în prezent.
    În concluzie, CNADNR SA va ține cont de argumentele pe care se întemeiază acest recurs în interesul legii și va proceda în consecință, astfel încât toți cei care nu vor respecta legea și nu vor achita tariful de trecere și cel de utilizare pe rețeaua de drumuri naționale din România să poată fi amendați în mod legal.
    CNADNR SA
    Daca tu NU CONTESTI un PVCC, e sau nu valabil? Eu spun ca da.
    Last edited by mr.K; 22 February 2015, 22:46.

    Comment


    • Eu am platit-o pe a mea, dar dansul dadea sugestie unuia sa nu o plateasca, si sa faca contestatii si minuni...alea jacta est!

      Comment


      • Sa o conteste, daca e in termenul de 15 zile.

        Comment


        • Nu cred in minuni...
          Un om inteligent nu va fi niciodata rau. Rautatea se naste din prostie, inferioritate si frustrare.

          Comment


          • De unde are arme ISIL si de ce nu are Ucraina.

            “În perioada 2013 - 2014, până la începerea acţiunii «Euromaidan», conducerea ucraineană, deşi era conştientă permanent de creşterea perpetuă şi evidentă a ameninţării Rusiei, nu a făcut altceva decât să-şi dezarmeze propria armată. Toată tehnica militară a Corpului 6 Armată Ucrainean, ce avea ca misiune apărarea a jumătate din ţară, adică sudul şi sudestul, inclusiv Crimeea, a fost transportată la Uzina de Armament Malîşev din Harkov, aparţinând grupului oligarhic “Ocroboronprom”, tratată anticoroziv, apoi vândută contra sumei de două miliarde de dolari.
            Beneficiari ai armelor au fost anumite cercuri ale lumii arabe, în special gruparea ISIL.

            Comment


            • isis, sau isil, au arme de la americani, de cand se pompa in ei ca sa lupte cu Bashar al-Assad.

              iar scoate dacia editii aniversare ?! eu astept vopseaua pentru o schimbare de culoare. eliminati pauzele.

              http://www.4 tuning.ro/masini-noi/dacia-lanseaza-editii-speciale-aniversare-pentru-toata-gama-de-automobile-25307.html?utm_source=Newsletter__Newsletter_4 Tuning.ro&utm_medium=yahoo.com&utm_campaign=newsle tter_209554
              Last edited by B997NDL; 23 February 2015, 21:03. Reason: Automerged Doublepost

              Comment


              • Cat timp planeta fierbe, noi ne lovim zilnic de cleptocraţia ce conduce tara de 25 de ani.
                Ce ma mai intereseaza ce minunatii mai scoate Dacia, stau si noaptea sa citesc.

                iar scoate dacia editii aniversare ?!
                Da. Tot la 10 ani, chiar de au trecut 11.
                Last edited by mr.K; 24 February 2015, 14:21.

                Comment


                • Mai scot o sarja?


                  Sent from my iPhone using Tapatalk
                  Keep walking...

                  Comment


                  • Si va avea motor de 0.9 fara turbo si motor si tractiune in spate.
                    Un om inteligent nu va fi niciodata rau. Rautatea se naste din prostie, inferioritate si frustrare.

                    Comment


                    • Prind si 201 km/h, astea aniversare.

                      Comment


                      • macar s-au deranjat sa scoata o culoare interesanta.

                        Comment


                        • Mumus...am dat comanda de bere secuiasca. Dupa ce o accidentez mortal...iti spun ce si cum


                          Sent from my iPhone using Tapatalk
                          Keep walking...

                          Comment


                          • Ce va pasa, sunteti in ...pauza, aveti timp de bere.
                            Degradarea unei societati, incepe cu criza morala profunda a acesteia.

                            Comment


                            • Chiar și de niște mici. ;)
                              Somnul adânc ajută la prevenirea îmbătrânirii, mai ales dacă dormi la volan.
                              Nu goni mai tare decât poate îngerul tău să zboare!

                              Comment


                              • Ok, da vezi sa nu fie expirata. Ca isi pierde mult din gust.

                                Cred ca mai comand o lada si eu joi.
                                Last edited by mumus; 24 February 2015, 15:17. Reason: Automerged Doublepost
                                Un om inteligent nu va fi niciodata rau. Rautatea se naste din prostie, inferioritate si frustrare.

                                Comment

                                Working...
                                X
                                Anulare DPF
                                Politica de Securitate Google