Stiri din tenis

Collapse
X
 
  • Filter
  • Time
  • Show
Clear All
new posts

  • Stai, ca nu e chiar asa. Nu castigi 5 milioane de dolari doar pierzand.
    Poate nu castigi turnee, dar meciuri sigur trebuie sa castigi, altfel faci putini bani din prezenta in primele tururi.
    Venus a fost prezenta la multe turnee importante in fazele superioare, asa se explica banetul.

    Alta e problema.


    Astfel, potrivit site-ului tennismash.com, dacă ierarhia fetelor ar fi fost întocmită la fel ca cea a băieţilor, campioana de la Singapore, Caroline Wozniacki, locul 3 WTA, ar fi fost lider mondial la sfârşitului anului, în timp ce Halep ar fi căzut pe poziţia a treia.
    Cea mai mare diferenţă o reprezintă, însă, punctajul de la Turneul Campioanelor, care în cele din urmă a făcut diferenţa pentru Simona Halep. Astfel, la Turneul Campionilor, jucătorii nu primesc puncte la înfrângere. La fete, orice meci din faza grupelor, indiferent de rezultat, aduce jucătoarelor 125 de puncte.
    Concret, dacă s-ar fi folosit sistemul de punctaj din circuitul masculin, Simona Halep nu ar fi obţinut decât 200 de puncte, pentru victoria în faţa Carolinei Garcia, faţă de cele 500 oferite de WTA (250 pentru succesul cu Garcia şi câte 125 pentru eşecurile cu Wozniacki şi Elina Svitolina).
    Cum dracu sa pierzi si sa castigi totusi puncte?

    Concluzia.
    In acest fel, românca de 26 de ani ar fi terminat anul cu 400 de puncte mai puţin, adică 5.775, chiar şi sub Muguruza (5.835), în timp ce Wozniacki ar fi avut 6.010.
    Last edited by mr.K; 2 November 2017, 23:27. Reason: Automerged Doublepost

    Comment


    • Comitetul turneelor de Grand Slam a decis sa reduca numarul capilor de serie de la 32 la 16 incepand din 2019, informeaza news.ro care citeaza AFP.
      Comitetul turneelor de Grand Slam a decis sa reduca numarul capilor de serie de la 32 la 16 incepand din 2019, informeaza news.ro care citeaza AFP. Decizia se va aplica tablourilor feminine si masculine, pentru ca primele tururi la Wimbledon, US Open, Australian Open si Roland Garros sa devina mai atractive.
      Degradarea unei societati, incepe cu criza morala profunda a acesteia.

      Comment


      • Tenismena anului in lume ITF: Garbine Muguruza
        Tenismena anului in Romania FRT: Simona Halep

        Comment


        • Deși e lider mondial de mai bine de două luni, Simona Halep nu stârnește un interes major în rândul sponsorilor săi. Potrivit site-ului Tennis.life, Simona Halep va rămâne fără principalul său sponsor tehnic, Adidas, care nu dorește să reînnoiască parteneriatul cu jucătoarea română.
          Pai nah, Adidas e cineva pe cand Simona e nobody.
          Azi e oleaca mai bine dar maine ...nu se stie. Un colos ca Adidas vrea cupe ridicate deasupra capului, cupe care conteaza, Grand Slamuri, alea alea, nu locuri 1 mincinoase, de conjunctura.
          Daca Halep era o mare campioana, Adidas i-ar fi marit contractul.

          Comment


          • Simona Halep a cerut prea mulţi bani de la brandul german, care n-a putut să satisfacă pretenţiile financiare atât pentru Muguruza, cât şi pentru româncă“, a notat şi site-ul welovetennis.fr. În aceste condiţii, Adidas a preferat să-i mărească doar contractul lui Garbine Muguruza, deşi potrivit clasamentului mondial, iberica de 24 de ani e pe locul 2 WTA, fiind mai slab cotată decât Simona din punct de vedere sportiv, dar cu un potenţial de marketing mai mare.
            Marketingul, nu ce cred unii; au ales jucatoarea cea mai profitabila pentru ei. Asta-i toata treaba.



            Potrivit sursei citate, Adidas ar fi înaintat o ofertă mult sub așteptările Simonei Halep, care a refuzat noul contract.


            Organizatorii turneului demonstrativ World Tennis Thailand Championship 2017, la care va participa şi Simona Halep şi care va fi ÎN DIRECT pe canalele Digi Sport, au anunţat orele de disputare ale meciurilor de sâmbătă.
            Organizatorii turneului demonstrativ World Tennis Thailand Championship 2017, la care va participa şi Simona Halep şi care va fi ÎN DIRECT pe canalele Digi Sport, au anunţat orele de disputare ale meciurilor de sâmbătă.
            Last edited by IancuMIC; 20 December 2017, 12:16.
            Degradarea unei societati, incepe cu criza morala profunda a acesteia.

            Comment


            • Garbine Muguruza, deşi potrivit clasamentului mondial, iberica de 24 de ani e pe locul 2 WTA, fiind mai slab cotată decât Simona din punct de vedere sportiv, dar cu un potenţial de marketing mai mare.
              E vorba in primul rand de un potential sportiv mai mare, care duce la un potential de marketing mai mare .
              Daca era doar marketing, nu-i ofereau cotractul initial.

              Potrivit sursei citate, Adidas ar fi înaintat o ofertă mult sub așteptările Simonei Halep, care a refuzat noul contract.
              Dupa valoare, coane ...Mitica.
              Firmele astea nu arunca banii pe geam, trebuie sa mai si scoata. Serena e platita regeste de Nike. Acelasi Nike o plateste regeste si pe Sharapova.
              Mai e si aspectul fizic, Halep e o piticoata cracanata, cu nas borcanat, pe cine naiba sa inspire ca imagine?

              Si peste toate astea, chiar daca are avocati destui pe forum, a pierdut contractul sa nu? Adidas spune ca da! Indiferent de motive.
              Daca era doar marketing, nu-i ofereau cotractul initial. Addas nu crede in viitorul romancei ca nr.1, ci cred in Muguruza.
              Final de poveste.
              Last edited by mr.K; 20 December 2017, 19:39.

              Comment


              • Originally posted by mr.K View Post
                Mai e si aspectul fizic, Halep e o piticoata cracanata, cu nas borcanat, pe cine naiba sa inspire ca imagine?
                Aaa si de aia au ales-o pe...Muguruza, ca e mai atragatoare. Ma faci sa zambesc; sa fim obiectivi totusi. Oricum eu n-am obiceiul a comenta pe marginea aspectului fizic al unui om iar asta sper sa spuna ceva.
                Am spus mai sus destul de clar; au ales ceea ce le aducea lor mai multi bani, nu aspect fizic, sau alte inventii.
                Pana la urma, Simona a refuzat un contract care nu o avantaja; cred ca va ramane neimbracata si va purta echipament de la...Bote.
                Sa fim noi sanatosi ca are cine sa-i poarte de grija.
                Degradarea unei societati, incepe cu criza morala profunda a acesteia.

                Comment


                • Machidoanca "noastra" nu prezinta interes pentru viitor, de aia nema contract.
                  Daca era vorba doar de marketing, atunci Adidas nu semna contractul initial.

                  Adidas si-a dat seama ca fata atrage zero clienti.
                  Si fizic, si mai ales, sportiv.

                  Serena atrage sportiv clientii pentru Nike, Sharapova - si sportiv, si fizic.

                  Muguruza are corp de atleta, machidoanca-de rata cracanata.


                  Pana la urma, Simona a refuzat un contract care nu o avantaja; cred ca va ramane neimbracata si va purta echipament de la...Bote.
                  N-ai priceput, este? Daca eu nu vreau sa-ti cumpar masina, dar trebuie sa iti fac totusi o oferta, iti propun pe ea 500 de lei. O dai cu atat?
                  Last edited by mr.K; 20 December 2017, 20:02.

                  Comment


                  • Simona este numarul 1 WTA la zi, a invins toate jucatoarele din circuit, in frunte cu Serena Williams.
                    Asta cu Adidas, contracte, Nike sau florile dalbe, sunt probleme care o privesc strict pe ea.
                    Keep walking...

                    Comment


                    • N-ai priceput, este? Daca eu nu vreau sa-ti cumpar masina, dar trebuie sa iti fac totusi o oferta, iti propun pe ea 500 de lei. O dai cu atat?
                      Matale ori te faci ori uneori nu poti, pur si simplu.
                      Pai nene daca aia nu o mai voiau, pur si simplu nu-i mai faceau nicio oferta. Ce rost mai avea toat teatrul asta? Le era jena pe banii lor, nu?
                      Exemplu dumitate e ridicol, in acest caz; faci o propunere cuiva pe care nu doresti sa-l mai sponsorizezi? Daca accepta, ce faci, te alegi cu cineva pe care nu-l doresti.
                      ...
                      Aici, recunosc, sunt depasit de modul asta de gandire; in relatii comerciale, pragmatismul e la el acasa.

                      Nea gioni, matale, poti sa intelegi, nu-i asa?
                      Degradarea unei societati, incepe cu criza morala profunda a acesteia.

                      Comment


                      • Hai ca ma chinui sa explic inca odata: cei de la Adidas si-au batut joc de ea.
                        Asta cu Adidas, contracte, Nike sau florile dalbe, sunt probleme care o privesc strict pe ea.
                        Si pe unii de pe forum logan, care tin sa explice ca machidoanca n-a fost ejectata de Adidas. Chiar nu stiu ce castiga cei care neaga realitatea.

                        Cat despre no.1 WTA, se rezolva acusi aceasta anomalie, piticania cracanata iese din primele 2 tururi maxim la AO.
                        Last edited by mr.K; 22 December 2017, 15:22.

                        Comment


                        • Chestia asta cu Adidas, daca si-a batut joc sau nu de nu stiu cine, chiar nu e problema noastra. Nu vad de ce ne-ar preocupa pe noi ce invarteli are Simona cu Adidas, Nike sau Scandia Sibiu.
                          Pe mine nu ma incalzeste cu nimic daca e sponsorizata de Reebok sau fabrica de perdele Pascani, tot numarul 1 WTA este astazi!
                          Nu stiu de ce romanii au tendinta bolnava de a “da in cap” la ceva ce functioneaza...
                          Keep walking...

                          Comment


                          • Cu ce te incalzeste ca ocupa primul loc in clasament?
                            Numai machidonii sunt excesiv de mandri de cei din neamul lor.

                            Comment


                            • Originally posted by jonnie007 View Post
                              Nu stiu de ce romanii au tendinta bolnava de a “da in cap” la ceva ce functioneaza...
                              "Pentru ca capra vecinului ..." (cacofonia e intentionata). Cand te uiti la tine in ograda si bate vantul, te apuci sa comentezi la ce are vecinul in ograda.

                              Si de regula fac asta cei ce nu au realizat prea multe in viata dar latra tot timpul la realizarile (notabile) altora. E demonstrat stiintific acest fenomen.

                              Bineinteles comentez strict fenomenul in sine fara niciun fel de apreciere referitoare la vreo persoana.
                              I have no special talent. I am only passionately curious.

                              Comment


                              • Fara referire la persoane, spun si eu ca numai niste machidoni ar sta atata cu lupa pe halepoaica, sa o laude pana si in pauza competitionala.

                                Original a fost postat de jonnie007 Vezi Post
                                Nu stiu de ce romanii au tendinta bolnava de a “da in cap” la ceva ce functioneaza...
                                Last edited by mr.K; 22 December 2017, 21:55.

                                Comment

                                Working...
                                X
                                Anulare DPF
                                Politica de Securitate Google