Anvelope (iarna/vara) si tot ce tine de ele

Collapse
This is a sticky topic.
X
X
 
  • Filter
  • Time
  • Show
Clear All
new posts

  • Ai manometru să măsori presiunea? Dacă nu, cumpără, pentru că - pentru a găsi problema - va trebui să faci măsurători periodice, să vezi care anvelopă și când/dacă pierde presiune.

    Altfel îți va fi foarte greu să găsești problema, care poate fi de la orice, un ac/cui/orice înfipt în ele, inele de etanșare murdare, oxidate, etc., valve proaste, etc.
    Logan III Comfort ECO-G 100, Iulie 2021, Bleu Iron, 16" Amaris, MediaNav, P. sc. încălzite+Climă, P. Comfort, P. Parking 2, volan piele, geam. el. sp.

    Comment


    • Am atasat o imagine. Eu consider ca este o anvelopa de iarna. Mie imi pare ca este o imagine dinspre spate in fata (adica prima este roata spate, cealalta pare chiar virata usor stanga +aparatori noroi). Este montat corect sensul de rotatie?
      Attached Files
      Last edited by 77sky; 24 January 2022, 17:38.

      Comment


      • Cred ca e fotoshop sau pregatita doar pentru fotografie , pe roata din fata e pus bine cauciucul , are sensul bun. Daca te uiti bine, pe lateralul rotii spate se vede sensul de rotatie.

        Comment


        • Salut,
          Aveti idee cum se calculeaza inaltimea cauciucului (distanta de la janta la calea de rulare) ?
          185/65 r15
          Citeam ca acel 65 ar fi raport (sau in alt loc procent) din latime, dar nu prea imi iese.
          Am masurat aprox cu ruleta si este cam 100 mm, dar nu prea reusesc din calcule sa ma apropii
          Merci!
          Attached Files
          ex Dacia Logan Preferance 1,5dci E3/03-2006-->08-2012(76.100km) BV 29 --H

          Comment


          • Salut. Imi poate recomanda cineva un set frumos de jante de aliaj pentru Dacia Logan 2021 ? Am cautat eu putin pe internet dar nu prea ma pricep la dimensiuni si nu stiu ce s-ar potivii.

            Comment


            • După mai mulți ani în care am folosit două seturi de anvelope, atent la prognoza meteo și încercând în fiecare toamnă să evit (pe cât posibil) cozile de la vulcanizări, m-am decis să fac pasul către anvelopele All Season.

              După o studiere atentă a ofertelor de pe piață m-am oprit la Vredestein Quatrac 185/65/R15.
              Din testele efectuate de publicațiile de profil, dar și citind diverse recenzii ale utilizatorilor pare o anvelopă echilibrată, cu performanțe decente în toate condițiile de trafic (uscat, ud, zăpadă, acvaplanare, frânare, viraj).

              Mâine dimineață am programare în service (de altfel de acolo le și achiziționez) și recunosc că sunt curios să văd care va fi prima impresie.
              O să fac și o geometrie pentru roțile față, ținând cont că acum două zile am schimbat articulația (bascule, bielete antiruliu, capete de bară)..., după 148.000 de kilometri chiar nu aveam ce să le mai cer.

              Promit să revin cu primele impresii, măcar pe uscat, căci de zăpadă nu știu dacă o să avem parte.
              De altfel iernile blânde pe care le-am avut în ultimii ani au constituit principalul criteriu care m-a determinat să fac această alegere.

              Comment


              • Gata..., am încălțat mașina cu noile anvelope All Season, marca Vredestein Quatrac 185/65/R15 88T.
                Le-am achiziționat de la Best Tires, iar montajul s-a făcut la service-ul lor din Bulevardul Metalurgiei Nr.21 (acolo au și depozitul de anvelope).

                Oameni amabili și profesioniști, toată comanda și programarea pe care o aveam în service s-a respectat întocmai, au lucrat foarte atent, iar îmbucurător a fost faptul că echilibrarea celor 4 roți nu a necesitat prea mulți plumbi.

                Întrucât schimbasem acum două zile articulația pe față, am făcut și unghiul de fugă. Ca să argumentez de ce am spus despre ei că sunt profesioniști, înainte de a muta mașina pe rampa de la unghiul de fugă, au verificat flanșele de la amortizoarele față.

                Prezoanele s-au înfiletat manual și au fost strânse la final cu cheia dinamometrică.

                Despre anvelope nu prea am ce să spun (în cei 8 kilometri parcurși până acasă), doar că se simte o rezistență la rulare mult mai mică, față de vechile Morții Winter Far Away. Și bineînțeles, filtrează mult mai bine denivelările.
                În rest urmează să mă conving în timp de performanțele lor.

                În final vreau să precizez costurile:
                a) preț 1 anvelopă - 251,15 lei (TVA inclus)
                b) montaj 4 anvelope - 150 lei
                c) unghi de fugă - 120 lei.

                Și pentru cei interesați de celebrul DOT, vă pot spune că este 4621.
                Și o ultimă informație obținută de la doamna unde am plătit anvelopele și serviciile de care am amintit mai sus, de la 1 Martie se vor mări toate prețurile.
                Îmi spunea că au fost deja înștiințați de majoritatea furnizorilor.
                Nu am stat să întreb dacă se vor majora prețurile și la anvelopele de pe stoc, dar este sigur că tot ce vor primi de acum încolo, va fi la prețuri mărite.

                Gânduri bune și multă sănătate tuturor colegilor de forum.

                Comment


                • Erată la postarea precedentă:
                  "Unghi de fugă" = Geometrie roți (denumirea corectă)

                  Comment


                  • Originally posted by Ampt View Post
                    ..., față de vechile "Morții" Winter Far Away.
                    Bineînțeles că era vorba despre Motrio..., dar ce să faci, tastatura bat-o vina!

                    Astăzi am profitat de vremea ușor câinoasă de afară, cu o ploaie mocănească de toamnă (deși calendarul ne arată că suntem în luna Februarie) și am scos mașina proaspăt încălțată la o fugă pe A1, mai exact până la Kilometrul 36.
                    La viteza legală de pe autostradă m-am bucurat să constat că mașina se așează excelent pe drum, neavând nicio vibrație sau bătaie, netrăgând absolut deloc, cu volanul stând cuminte în mâinile mele, ca și cum aș fi stat pe loc la un semafor.

                    A plouat destul de deranjant, iar perdeaua de apă ridicată de mașinile din fața ta sunt în continuare ceva de vis, pe o vreme ca aceasta.

                    Fac o paranteză să adresez cuvintele mele de mulțumire celui care a proiectat și desenat oglinzile laterale de la Logan, oglinzi care se acoperă aproape instant de mizeria de pe drum și care mai și aruncă apa pe geamurile laterale într-un mare fel.
                    ​​​​​
                    În afară de mersul în linie dreaptă, singurul loc unde am putut să forțez aderența anvelopelor a fost la ieșirea și întoarcerea de la Kilometrul 36, unde indiferent cât de tare am intrat în curbele acelea, destul de strânse aș putea spune, mașina nu a ieșit deloc de pe traiectoria ei. Chiar am simțit că îți dă acel sentiment de încredere, de care bineînțeles că toți avem nevoie când plecăm la drum cu mașina.

                    Însă ca și în viață, nu trebuie să ne culcăm pe o ureche, dar mai ales, nu trebuie să încercăm să vedem cât ține încrederea nimănui.
                    Până la urmă totul are o limită, chiar și niște simple, dar atât de importante anvelope.

                    Drumuri bune tuturor!
                    ​​​​​​

                    Comment


                    • După parcurgerea a 495 de kilometri ieri am echilibrat anvelopele Vredestein Quatrac All Season montate acum aproape două săptămâni.
                      Nu au necesitat corecții mari, mai degrabă au avut nevoie doar de niște reglaje fine.

                      Ca și considerații generale pot spune că până acum s-au comportat foarte bine, flancurile arată normal, însă ce am remarcat este că au nevoie de o presiune un pic mai mare.
                      Datorită faptului că flancurile sunt destul de moi, la presiunea indicată pe abțibildul de pe ușă, gumele par ușor dezumflate.
                      Așa că le-am mai adăugat 0,2 bar.

                      După ce fac 10.000 de kilometri cu ele mi-am propus să fac permutarea anvelopelor față / spate, iar datorită profilului lor direcțional aceasta mutare este posibilă doar pe aceeași parte a mașinii.

                      Drumuri bune tuturor!

                      Comment


                      • Testul efectuat de Autobild a fost unul dintre elementele care m-au ajutat poate cel mai mult în alegerea anvelopelor All Season.
                        Attached Files

                        Comment


                        • O singură remarcă vreau să mai fac și după aceea promit să nu mai intervin deloc pe acest subiect.
                          Pentru că până la urmă, fiecare dintre noi este stăpân pe propriile sale decizii, indiferent de argumentele pro sau contra care se aduc într-o discuție.

                          Așadar, aduc aminte în discuția noastră faptul că în testele efectuate de ADAC sau Autobild, în care s-au testat ca referință și o anvelopă de vară, respectiv una de iarnă, alături de modele de anvelope All Season, vă rog să rețineți că absolut de fiecare dată la frânarea pe carosabil uscat, anvelopa de iarnă se oprea cu peste 10 metri mai mult decât una Premium All Season.

                          Acum fiecare înțelege ce vrea din aceste teste, conspirații sau alte interese ascunse ale producătorilor de anvelope.

                          Chiar și la All Season dacă citești cu atenție recomandările, ți se precizează clar că iarna, temperatura până la care fac față este de -5° Celsius, iar zăpada nu trebuie să fie abundentă.
                          Adică dacă locuiești în Brașov de exemplu, mai bine le uiți și te orientezi la unele dedicate de iarnă.

                          Acum nu spune nimeni că la temperaturi mai mici de -5° Celsius s-ar comporta la fel ca unele de vară, dar nici să te aștepți la minuni din partea lor.

                          Am prins și eu perioada de dinainte de Revoluție, dar ce-i drept din postura de "copilot" al tatălui meu.
                          Permisul l-am luat abia în Mai 1989, dar mi-aduc foarte bine aminte de uleiurile minerale, de vară și de iarnă, de uleiul la cutia de viteze..., de vară și de iarnă, de calitatea proastă a pieselor de schimb (mai ales după anii '85-'86), de cât de greu se găseau și de faptul că pentru a cumpăra o piesă nouă, trebuia să aduci una veche la schimb.

                          Așa că față de atunci, suntem la ani lumină distanță în ceea ce privește saltul tehnologic.

                          Respect decizia fiecăruia dintre noi, dar aceasta nu înseamnă că nu am dreptul să am o opinie diferită.

                          Cele bune tuturor!

                          Comment


                          • Aici puteți vedea rezultatele obținute la testele de frânare de care aminteam mai sus, cu mențiunea că plusul de 10 metri la frânare pe care îl înregistrează o anvelopă de iarnă folosită vara este pe carosabil umed (ploaie de vară) și NU pe carosabil uscat (aici sunt doar 5 metri diferență)..., cum precizasem mai sus.
                            Așa că îmi cer scuze pentru informarea greșită.
                            Attached Files

                            Comment


                            • Primul feedback după ce am parcurs un pic peste 700 de kilometri cu noile anvelope Vredestein Quatrac este legat de consumul de combustibil.
                              Concret, folosind metoda plin pe plin, am remarcat o scădere a consumului de combustibil (în cazul meu, motorină) cu 0,6 litri la 100 de kilometri.
                              Înseamnă că rezistența mai mică la rulare pe care am simțit-o imediat ce am montat noile anvelope pe mașină, nu a fost doar o simplă impresie, ci este chiar o certitudine.

                              Traseele și orele de deplasare au fost cam aceleași, nimic diferit în acest sens.
                              Din păcate prețul la care am alimentat nu a mai fost același..., 7,99 lei/litru astăzi, față de 6,96 lei/litru în data de 17 Februarie..., tot anul 2022.
                              Între cele două prețuri este doar o "mică" diferență de 1,03 lei/litru sau în procente, o creștere de 14,8% .
                              Last edited by Ampt; 11 March 2022, 11:50.

                              Comment


                              • Hai noroc!

                                M-am hotarat sa cumpart Anvelopa vara Hankook Kinergy Eco 2 K435 185/65R15 88T.

                                Am citit cam peste tot ca sunt anvelope relativ bune comparand pretul versus performante. Observ ca pe anumite site-uri pretul incepe sa creasca usor. Ce spuneti despre ele ( poate le-ati folosit)
                                Multam!
                                Last edited by CostiC; 14 March 2022, 09:46.

                                „Opiniile sunt libere, dar nu și obligatorii.”

                                Comment

                                Working...
                                X
                                Anulare DPF
                                Politica de Securitate Google