Revizii Logan II

Collapse
X
 
  • Filter
  • Time
  • Show
Clear All
new posts

  • Ai încercat de exemplu și la alte reprezentanțe sau service-uri agreate Dacia ? De exemplu Bras ( din Podu de Piatră ) ? Așa mențineai încă garanția si puteai vedea cum lucrează la mașină, cu o sumă ok și piesele tale

    Comment

    • Revin puțin cu actualizări, îmi cer scuze că trec puțin la altă discuție, am depus dosarul pentru ”CASCO” (portbagajul lovit de cineva în parcare), la ”Meridian Sud”, unde am făcut asigurarea (”Generali). Au zis că vor schimba și bara din spate cu ocazia aceasta (s-a deschis un singur caz, chiar dacă bara spate a fost ciobită cu altă ocazie). Au zis că vor înlocui piesele, nu le vor repara, de aceea și durează mai mult până le vor aduce. Au fost foarte amabili, inclusiv doamna de la firma de asigurări. Nu știu dacă merită să deschid un dosar și pentru bara față (ștearsă de o mașină de culoare verde, la pipăit se simt striațiuni, cum că zgârietura a intrat mai adânc). Mă scuzați.
      Revenind la revizie, îmi pare rău că am pus 10W și nu am pus 5W, prea târziu am aflat ca să mai repar greșeala (am luat ”Pachet revizie Dacia Logan 2 TCe” care avea uleiul 10W).

      Comment

      • Originally posted by Midnighte View Post
        Ai încercat de exemplu și la alte reprezentanțe sau service-uri agreate Dacia ? De exemplu Bras ( din Podu de Piatră ) ? Așa mențineai încă garanția si puteai vedea cum lucrează la mașină, cu o sumă ok și piesele tale
        Reparațiile și reviziile auto în perioada de garanție sunt posibile si la service-urile auto multi-marcă! Acest lucru este stipulat de Ordinul ministrului transporturilor nr. 1022/2013, publicat în Monitorul oficial nr. 542 din data de 28 august 2013. Astfel, dealerul de la care ați cumpărat mașina nu vă poate constrânge să vă întoarceți dacă nu doriți.

        Condiţiile pe care proprietarii de maşini trebuie să le îndeplinească pentru păstrarea garanţiei

        Pentru păstrarea garanţiei, proprietarii de maşini trebuie să respecte intervalele de service şi specificaţiile producătorului în efectuarea acestora. Toate aceste specificaţii sunt disponibile în manualul de reparaţii al maşinii. În cazul nerespectării acestora, proprietarii de maşini pot pierde garanţia maşinii.

        Aminteşte-ţi să păstrezi toate facturile şi documentaţia adiţională a vizitelor la service pentru a putea atesta lucrările făcute, adiţional ştampilei din cartea de service.

        Condiţii pentru service-urile auto

        Service-urile auto care vor efectua reviziile obligatorii trebuie să urmeze specificaţiile producătorului. Toate piesele de schimb folosite trebuie să fie originale sau recunoscute de către producător iar service-ul care executa trebuie sa fie autorizat RAR pentru marca si operatiile pe care se fac.

          Nu am încercat la bras pentru că mă gândeam că e același lucru, o să mă interesez pentru revizia viitoare. Garanția teoretic nu are nimic, legea îți permite să faci revizia masinii la orice service aprobat RAR. Mi s-a comunicat asta chiar de la vocea clientului cu condiția să folosesc Dacia oil plus dpf si filtre de origine și să păstrez factura la ele.

          Comment

          • Adica daca fac revizia la reprezentanta pot sa pun ulei Elf (sau alta marca care respecta norma) iar daca faca revizia la alt service (aprobat RAR) trebuie sa pun musai ulei Dacia ca sa nu pierd garantia?!

            Eu zic ca cine nu face revizia (la timp) la reprezentanta pierde sigur garantia!!

            Comment

            • Doar ca efectuarea reviziei in alta parte de reprezentanta Dacia Renault nu se poate consemna pe calculatorul uzinei, alt service nu are acces informatic acolo si fara inscriere la uzina nu este valabila mentinerea garantiei.
              Voi faceti cum vreti, eu unul am renuntat la garantie din prima zi, asa ca fiecare e pe barba/masina/banii lui cum bine zicea cineva mai sus.

              Comment

              • Originally posted by cataIin View Post

                Reparațiile și reviziile auto în perioada de garanție sunt posibile si la service-urile auto multi-marcă! Acest lucru este stipulat de Ordinul ministrului transporturilor nr. 1022/2013, publicat în Monitorul oficial nr. 542 din data de 28 august 2013. Astfel, dealerul de la care ați cumpărat mașina nu vă poate constrânge să vă întoarceți dacă nu doriți.

                Condiţiile pe care proprietarii de maşini trebuie să le îndeplinească pentru păstrarea garanţiei

                Pentru păstrarea garanţiei, proprietarii de maşini trebuie să respecte intervalele de service şi specificaţiile producătorului în efectuarea acestora. Toate aceste specificaţii sunt disponibile în manualul de reparaţii al maşinii. În cazul nerespectării acestora, proprietarii de maşini pot pierde garanţia maşinii.

                Aminteşte-ţi să păstrezi toate facturile şi documentaţia adiţională a vizitelor la service pentru a putea atesta lucrările făcute, adiţional ştampilei din cartea de service.

                Condiţii pentru service-urile auto

                Service-urile auto care vor efectua reviziile obligatorii trebuie să urmeze specificaţiile producătorului. Toate piesele de schimb folosite trebuie să fie originale sau recunoscute de către producător iar service-ul care executa trebuie sa fie autorizat RAR pentru marca si operatiile pe care se fac.
                Greșit: service-ul trebuie autorizat de Dacia-Renault(e o listă), nu RAR, că unul multimarcă sigur nu are acces la sistemul Dacia-Renault deci nu poate modifica dosarul electronic al mașinii = lipsă intervenții=ieșire din garanție

                Scrie și în Carnetul de garanție, dar cine să-l citească

                Oricum asta se știe din 2013 dar, perioadic mai apare unul cu idei
                Attached Files
                Pentru H4B(0,9 TCe) datu' cu părerea (mai ales cand nu ai toate datele) e sport național - Do not feed the trolls.

                Comment

                • Nu este adevărat! Am vorbit chiar cu o doamna de la vocea clientului și am discutat toate detaliile astea! Avem permisiunea să facem revizia in orice service autorizat rar cu condiția să respectăm intervalul de service (timp sau km) și piesele sa fie de origine. Mie mi-a zis doar de dacia oil + 5w30 sau 5w40 norma ACEA C3 iar filtrele Renault. Mi-a zis să păstrez factura și să am stampila de la service pe manualul de utilizare la sfârșit și să fie notat Nr de km.

                  Adică voi știți mai bine ca cei de la vocea clientului?

                  Comment

                  • Originally posted by cataIin View Post

                    Reparațiile și reviziile auto în perioada de garanție sunt posibile si la service-urile auto multi-marcă! Acest lucru este stipulat de Ordinul ministrului transporturilor nr. 1022/2013, publicat în Monitorul oficial nr. 542 din data de 28 august 2013. Astfel, dealerul de la care ați cumpărat mașina nu vă poate constrânge să vă întoarceți dacă nu doriți.

                    Condiţiile pe care proprietarii de maşini trebuie să le îndeplinească pentru păstrarea garanţiei

                    Pentru păstrarea garanţiei, proprietarii de maşini trebuie să respecte intervalele de service şi specificaţiile producătorului în efectuarea acestora. Toate aceste specificaţii sunt disponibile în manualul de reparaţii al maşinii. În cazul nerespectării acestora, proprietarii de maşini pot pierde garanţia maşinii.

                    Aminteşte-ţi să păstrezi toate facturile şi documentaţia adiţională a vizitelor la service pentru a putea atesta lucrările făcute, adiţional ştampilei din cartea de service.

                    Condiţii pentru service-urile auto

                    Service-urile auto care vor efectua reviziile obligatorii trebuie să urmeze specificaţiile producătorului. Toate piesele de schimb folosite trebuie să fie originale sau recunoscute de către producător iar service-ul care executa trebuie sa fie autorizat RAR pentru marca si operatiile pe care se fac.
                    @Va rog stergeti postul, se pare ca s-a raspuns concret in postul #5131
                    Last edited by Midnighte; 10 June 2019, 10:33.

                    Comment

                    • "Service-urile auto care vor efectua reviziile obligatorii trebuie să urmeze specificaţiile producătorului. Toate piesele de schimb folosite trebuie să fie originale sau recunoscute de către producător iar service-ul care executa trebuie sa fie autorizat RAR pentru marca si operatiile pe care se fac."

                      Asta este fraza cheie. Cand spui "specificatiile producatorului" nu inseama ca te duci cu Fisa de intretinere a masinii tale la orice service fie el agreat de RAR si automat pastrezi garantia. Aceste specificatii reprezinta un set de norme interne ale producatorului la care ai acces pe baza unui contract si probabil al unui audit efectuat de producator pe baza caruia primesti autorizarea acestuia si acces in sistemul informatic.

                      A2. ACTIVITĂŢI DE ÎNTREŢINERE A VEHICULELOR RUTIERE

                      A3. ACTIVITĂŢI DE REGLĂRI FUNCŢIONALE ALE VEHICULELOR RUTIERE

                      Pentru tipurile de activităţi A2 şi A3 operatorii economici se clasifică astfel:
                      Clasa I – operatorii economici care îndeplinesc condiţiile de autorizare din reglementări şi care deţin abilitarea din partea unui producător de vehicule sau a reprezentantului autorizat al acestuia;
                      Clasa II – operatorii economici care îndeplinesc condiţiile de autorizare din reglementări, dar care nu deţin o abilitare din partea unui producător de vehicule sau a reprezentantului autorizat al acestuia.

                      CONCLUZIE:
                      Daca vreti sa va pastrati garantia la masina va puteti duce pentru activitati de intretinere (adica revizii) si de reglari functionale doar la un service care se incadreaza in clasa I.

                      Comment

                      • Originally posted by Lvnatic View Post
                        Nu este adevărat! Am vorbit chiar cu o doamna de la vocea clientului și am discutat toate detaliile astea! Avem permisiunea să facem revizia in orice service autorizat rar cu condiția să respectăm intervalul de service (timp sau km) și piesele sa fie de origine. Mie mi-a zis doar de dacia oil + 5w30 sau 5w40 norma ACEA C3 iar filtrele Renault. Mi-a zis să păstrez factura și să am stampila de la service pe manualul de utilizare la sfârșit și să fie notat Nr de km.

                        Adică voi știți mai bine ca cei de la vocea clientului?
                        Se vede cât știe VC, ai la semnătură 1,5 dCi (doar 5w30 DPF) și ei recomandă 5w40, nu ai 5w40 cu normă RN0720. În plus la resetarea intervalului de service se duc "km pe server" - de aia se face revizia în rețeaua Dacia și nu la orice service fie și din clasa I.

                        Cine înțelege bine, cine nu problema lui
                        Pentru H4B(0,9 TCe) datu' cu părerea (mai ales cand nu ai toate datele) e sport național - Do not feed the trolls.

                        Comment

                        • Eu prefer totuși să ascult de un angajat Dacia decât de un străin de pe internet. Tu realizezi că atunci când am fost sunat de VC femeia aia ori s-a interesat ori este deja informată cu privire la asta și mă îndoiesc că vorbește de pe pereți.

                          Știu și pe cineva care a făcut toate reviziile la un Duster mai vechi in Iași la același service și s-a dus cu o problema la reprezentanta și l-au rezolvat pe garanție fără să-l întrebe nimeni unde și-a schimbat el uleiul.

                          Ăștia in termenii lor de utilizare și prin manuale pot scrie tot felul de bazaconii, dar legea in UE spune clar că nu suntem obligați să facem reviziile la reprezentanta pentru a pastra garantia.
                          Last edited by 77sky; 10 June 2019, 19:20.

                          Comment

                          • t0rquemada,ai dreptate cu ce ai subliniat in manual, adica la garantii care sunt rezolvate doar in service autorizat DACIA, dar partea de revizii / reparatii / inlocuire consumabile se poate face in orice service autorizat RAR pentru marca si operatiile respective fara a pierde garantia la masina. Totul a pornit de la comisia europeana http://ec.europa.eu/competition/sect.../mv_faq_ro.pdf

                            Comment

                            • Se vede cât știe VC, ai la semnătură 1,5 dCi (doar 5w30 DPF) și ei recomandă 5w40, nu ai 5w40 cu normă RN0720
                              Nu stiu cat stie sau nu duduia de la VC, dar sa-mi fie cu iertare, in fisa de intretinere stampilata (act oficial) de reprezentanta de la care am achizitionat masina se specifica la uleiul motor: Norma ACEA C3, Capacitate medie motor 4.4 litri, Constructorul recomandă ELF, Grade de utilizare conform temperaturii exterioare: 5W30, 5W40 (la toate temperaturile exterioare superioare mai mari de -15, -20, -25, -30 grade celsius). Exact aceleasi lucruri se specifica si in Cartea mea de service de pe contul MyDacia.
                              Ca eu pot gasi sau nu ulei 5W40 cu norma RN0720 se pare ca nu ii intereseaza pe cei care au emis aceste documente.

                              Si tot din aceste documente: "Utilizarea aditivilor de ulei motor este interzisă de Constructor pe perioada garanției și nu este recomandată după această perioadă."
                              Sau: "Constructorul recomandă adaptarea frecvenței de înlocuire pentru anumite piese sau lichide care sunt afectate de condițiile speciale de utilizare."

                              Garantia componentelor autovehiculului (la fel ca si orice garantie) este un subiect controversat si pe alocuri interpretabil.

                              PS: La revizii si eu prefer sa vad ce se face si chiar sa intervin din cand cu intrebari sau comentarii.
                              Last edited by Gil26; 10 June 2019, 18:28.

                              Comment

                              • acuma... nu ca i-as tine eu partea lu` torquemada, da' pentru o totala liniste psihica si pentru "accesul fara de cusur" la serviciile de garantie ar fi cel mai bine de frecventat un service autorizat si agreat de reteaua in cauza, si nu doar "autorizat" RAR.
                                pe de alta parte: "agrearea" o da (in mare parte) tot RAR-ul; deci daca vedeti la vreo reprezentanta "dacia" (si nu la un "maserati" sau la un "mercedes amg") ca se face revizie la un pagani zonda - macar sa stiti de unde vine.
                                Last edited by devreg; 10 June 2019, 20:50.

                                Comment

                                Working...
                                X
                                Anulare DPF
                                Politica de Securitate Google