Bancuri

Collapse
X
 
  • Filter
  • Time
  • Show
Clear All
new posts

  • Cică Băsescu şi Arafat se împacă şi se aşează la masă să negocieze pe Legea Sănătăţii. La un moment dat, lui Raed îi sună telefonul, ascultă puţin, se ridică şi iese spunând:”Mă scuzaţi, e o urgenţă!” Se întoarce în câteva minute, se reia discuţia şi iar sună telefonul. Se repetă secvenţa cu „Mă scuzaţi, e o urgenţă!”
    A cincea sau a şasea oară, Băse exasperat se pune-n uşă : „Doctore, n-o să terminăm niciodată dacă mergi să intervii la toate accidentele!”
    Raed se scuză: „Dar nu merg la niciun accident. Mă tot sună unul care-mi spune că mă vede prin lunetă şi mă avertizează să ies naibii din cadru!”

    Comment


    • I. In cate grupe se impart femeile?
      R. Femeile se impart in trei grupe:
      - elastice (se intind cat tine patul).
      - supraelastice (se intind si prin alte paturi).
      - credincioase (se intind pana la Dumnezeu) .
      Inteleptul nu spune ce stie, iar prostul nu stie ce spune.

      Comment


      • - Cum s-a născut Emil Boc?
        - Nu s-a născut, a fost găsit într-un ou Kinder.

        Comment


        • Vorbesc două prietene:
          - Psihologul mi-a recomandat o modalitate foarte bună de a adormi repede. Numar până la trei şi adorm instantaneu.
          - Aşa de repede?
          - Nu întotdeauna. Ieri, de exemplu, am numărat până la patru dimineaţa!

          Comment


          • Culmi
            culmea economiei: sa nu semnalizezi ca sa nu consumi benzina
            culmea saraciei: sa duci prezervativul la vulcanizat
            Culmea increderii: doi canibali facind sex oral.
            Culmea credulitatii? Sa creada o femeie urmatoarea afirmatie a unui tip: -Draga, de aceea este asa mica si moale ca sa nu te doara...-
            Culmea nesimtirii: sa scrii pe coliva la multi ani
            Culmea inocentei : o maicuta intr-o fabrica de prezervative sa creada ca fabrica face saci de dormit din cauciuc pt soricei.
            "light up the darkness" Bob Marley

            Comment


            • Ursul si iepurasul se hotarasc intr-o zi sa se plimbe prin padure.
              La marginea padurii se intalnesc cu o broscuta care le zice:
              O sa va implinesc 3 dorinte fiecaruia .
              Prima data zii tu ursule ce iti doresti.
              -Pai imi dotesc ca toti ursii din padurea asta sa fie femele.
              -Bine ursule !Iar tu iepurasule ce vrei?
              -O motocicleta si o casca!
              -Bine iepurasule!
              -Tu ursule? care este cea de-a doua dorinta?
              -Pai ca toti ursii din
              padurea vecina sa fie
              femele!
              -Prea bine ursule!iar tu iepurasule?
              -As vrea sa am o motocicleta super performanta!
              -cum vrei iepurasule!Iar tu ursule?care ti-e ultima dorinta?
              -As vrea ca toti ursii din lume sa fie femele!
              -Dorinta ti-a fost indeplinita ursule!Iar
              tu iepurasule,care iti este ultima dorinta?
              Iepurasul se urca pe motocicleta iar din mers striga:
              -As vrea ca ursul sa fie homos#xual!!!
              MY CLA

              Comment


              • Culmea lui Basescu:- Sa traiti bine!

                Seara, Ion si Maria se pregatesc de culcare. Ion iese afara sa se usureze. Se intoarce peste citeva minute cu pantalonii uzi. Maria il intreaba:
                - Ploua?
                - Nu, bate vintul.

                Un inspector de sanatate viziteaza un spital de nebuni. Cum toata ziua a fost ocupat cu alte treburi, ajunge la spital mai spre seara. Intra in spital si urca spre biroul directorului, care era la etajul trei. Ca in toate spitalele romanesti, si in acesta pe casa scarii nu era nici un bec, deci era pe acolo intunericu-. Si cum urca el, ajunge la etajul intii, acolo pac! se trezeste cu un sut in c*r... dar nu vede pe nimeni. La etajul urmator, la fel... cind ajunge la trei primeste trei suturi. Pina la urma, ajunge tipu- la director in birou si-l intreaba furios care-i treaba cu suturile.
                - Aaa, zice directorul, asta e modul nebunilor de a spune -buna ziua-.
                - Dar la etaju- trei am primit trei suturi!
                - Da, aveti dreptate, dar v-ati intilnit cu bilbiitu-...
                Last edited by john Q; 2 February 2012, 13:23. Reason: Automerged Doublepost
                "light up the darkness" Bob Marley

                Comment


                • Culmea puterii de convingere: Să-ţi convingi prietena că de aia o ai
                  > mică şi moale, ca să n-o doară pe ea!...
                  Inteleptul nu spune ce stie, iar prostul nu stie ce spune.

                  Comment


                  • Asta n-o stiati :
                    Culmea zgârceniei : Sa vomiti scrâsnind din dinti.
                    o/____\o
                    (i)
                    .........

                    Comment


                    • I. De ce au uraganele nume de femei?
                      R. Pentru ca vin umede si salbatice si pleaca cu casa si masina.
                      Inteleptul nu spune ce stie, iar prostul nu stie ce spune.

                      Comment


                      • Femeile sunt ca medaliile olimpice : trebuie sa lupti pentru ele, apoi iti atarna de gat o viata intreaga.


                        O doamna, aflata la volan, vede in fata ei doi barbati catarandu-se pe un stalp de telegraf.
                        Trecand pe langa ei, le striga:
                        - Hei, nu va fie frica, am carnet de 10 ani de zile !
                        Last edited by Costi-bc; 2 February 2012, 18:55.
                        o/____\o
                        (i)
                        .........

                        Comment


                        • La un moment dat, Bula ajunge intr-o mare criza de bani. Se gandi sa mearga la vecinul lui evreu Itic si sa-i ceara 2 lei, ca imprumut pana la primavara.
                          Itic il asculta atent, apoi ii zise:
                          -Bine, iti dau 2 lei imprumut pana la primavara, dar imi lasi toporul
                          ca zalog, iar la primavara imi dai 4 lei inapoi, altfel nu ne invoim. E bine?
                          Mai de voie, mai de nevoie, intr-un final Bula se invoi. Lasa toporul ca zalog, lua banii si dadu sa plece.
                          Insa Itic il striga:
                          -Bai Bula!Ia fii atent la mine, la ce m-am gandit. La primavara stiu ca o sa-ti fie greu sa-mi dai inapoi cei 4 lei, ca iarna e lunga si grea, asa ca stii ce? Ia da tu acum 2 lei inapoi, si la primavara iti mai raman de dat doar 2 lei, ce zici, o sa-ti fie mai usor?
                          Bula se gandi putin si recunoscu, in sinea lui, ca Itic are dreptate si ca uite, e un vecin adevarat, asa ca se invoi, ii dete inapoi cei 2 lei si pleca acasa ceva mai usurat.
                          Insa pe drum tot calcula:
                          -Hmmm! Bani nu am, topor nu am, insa m-am ales cu o datorie de 2 lei, si totusi nu a fost nimic in neregula...!

                          PS: azi, Itic si-a schimbat numele si acum se numeste FMI!

                          LE:

                          ‎- Gheo, merem, mă, să-l dăm jos pe Băsescu?
                          - Merem. Da, câte grade îs afară?
                          - Minus 15.
                          - No, lasă, că nu-i om rău...

                          Comment


                          • Suna cineva la usa unui apartament. Un tip deschide si vede o doamna care intreaba: - Dumneata ai salvat ieri un băiat pe lac de la inec?
                            - Da, eu ..
                            - Si sapca unde e ?
                            sigpic

                            Comment


                            • O femeie frumoasă merge la ginecolog… Când o vede, tot profesionalismul doctorului zboară pe fereastră. Imediat, îi spune să se dezbrace. După ce femeia se dezbracă, doctorul începe să o mângâie pe coapsă. În timp ce o mângâia, o întreabă:
                              - Ştiţi de ce fac asta?
                              - Da, îi răspunde ea, căutaţi zgârieturi sau anomalii dermatologice.
                              - Corect,a spus doctorul.
                              Apoi, a început să-i mângâie sânii.
                              - Ştiţi ce fac acum? întreabă el.
                              - Da, spune ea, căutaţi noduli care ar putea indica un cancer la sân.
                              - Corect, răspunde doctorul.
                              În final, se suie pe ea şi începe să performeze… O întreabă:
                              - Ştiţi ce fac acum?
                              - Da, spune ea, luaţi un sifilis, ca pentru asta am venit la consultaţie.

                              Comment


                              • 1.Somnul adanc ajuta la prevenirea imbatranirii, mai ales daca dormi la volan.
                                ******************************************

                                2. Daca stiam cat esti de sarac, nu ma mai maritam cu tine!
                                - Si eu cand iti ziceam ca esti tot ce am pe lume, de ce nu ma luai in serios?
                                ******************************************

                                3.Ce vor avea afisat la pompa, in 2015, benzinariile:
                                Fa-ti plinul si primesti cadou o masina.
                                ******************************************

                                4.Basescu primeste un SMS prin care ii este amenintat cainele. A doua zi, lui Boc i se dubleaza paza.
                                ******************************************

                                5.Daca te afli in pat intre o tipa buna si un poponar, cui ii intorci spatele?
                                ******************************************

                                6. D-le avocat, prostia unui barbat poate constitui motiv de divort?
                                - Nu, este doar motiv pentru casatorie.
                                ******************************************

                                7.Anul 2020, ora de romana.
                                - Si, copii, amintiti-va legea de baza a punctuatiei: dupa semnul smile, nu se pune virgula!
                                ******************************************

                                8.Cele mai multe minciuni se spun inainte de alegeri, in timpul actului sexual si dupa partida de pescuit.
                                ******************************************

                                9.Fara femeie esti ca si cum ai fi fara maini. In schimb, daca ai maini, nici femeie nu-ti trebuie!
                                ******************************************

                                10.A bea un pahar de vin in fiecare zi, se considera un lucru util. Astazi am facut multe lucruri utile.

                                Comment

                                Working...
                                X
                                Anulare DPF
                                Politica de Securitate Google