Rugina Logan - totul despre problemele de rugina

Collapse
This is a sticky topic.
X
X
 
  • Filter
  • Time
  • Show
Clear All
new posts

  • La 4 greşeşti într-o oarecare măsură pt că un fier masiv e atacat foarte lent de rugină, nu se compară cu tabla care e subţire.
    Presimt că acest thread o să se închidă în curând.
    În altă ordine de idei, cum rugineau mercedesurile sprint de acum vreo 10 ani? Incredibil de repede pt o marcă ce se respectă, într-o proporţie uriaşă, nu există sprinter după 2000 să nu aibă probleme. Tatăl meu a luat un sprinter 416 2,7 cdi 160 cp 5 cilindrii, din 2001, 380.000 km la bord (luată direct din De personal), impecabilă, nu-ţi dai seama câţi km are, nu scoate pic de fum nici când o porneşti iarna după o lună de stat, porneşte ca un motor pe benzină şi e vioi motorul, fuge de te sperie pt o camionetă, e mai în minţile lui decât un DCI nou nouţ de la renault, în schimb e bombardat de rugină, nu grav, dar e peste tot. Cum naiba se explică asta nu pot să-mi dau seama, o maşina atât de rezistentă ce după atâţia km n-are nici pe naiba la partea de mecanică dar în schimb până şi pe şasiu are rugină.
    Last edited by ionescu liviu; 13 June 2013, 00:05.
    http://www.youtube.com/watch?v=pvSt-c_YkTQ

    Comment


    • Threadul asta trebuie sa ramana deschis pana dispare rugina de la Logan.

      Ghiciti masina din poze! Proaspete, facute dimineata intr-o singura parcare.
      Attached Files
      Last edited by mr.K; 13 June 2013, 09:13.

      Comment


      • Si sa inceapa pozele cu pasajele/aripile ruginite.
        Aseara am fost pe faleza orasului, dupa o gura de topic "rugina Logan", , si ochii imi zburau numai pe la aripile masinilor. Am vazut rugina kăkălău, la diferite modele. Primul model era un Golf ce era parcat in fata mea. Avea rugina atat la cea din spate cat si in fata, in fata mai putin. Am mai vazut, Hyundai Accent, o Bora, Astra, vreo 2 Loganuri, Mercedes model mai vechi de prin 2002-2004. Deja ametisem sa stau cu privirea in stanga sa le admir rugina.
        Promit ca voi face poze la toate aripile ruginite pe care le gasesc.

        Comment


        • In prima poza cred ca e un Ford, VW sau Audi, generatie dupa 2000.

          Comment


          • In prima poza cred ca e un Ford, VW sau Audi, generatie dupa 2000.
            Asa ar vrea unii ce sustin Tigaia inoxidabila.
            Totusi de asta am pozat sa se vada numarul de prezoane.

            Am vazut rugina kăkălău, la diferite modele.
            O imagine face cat 1000 de cuvinte.
            Last edited by mr.K; 13 June 2013, 09:35.

            Comment


            • Noi pana la urma despre ce vorbim aici? Despre rugina in general, sau despre rugina aparuta asa din senin, fara alte interventii (lovita si reparata la oha)?

              Pozele care s-au pus (cel putin pe pagina asta) sunt facute masinilor de care nu s-a avut grija.
              sigpicI don't want you to think like me, i just want you to think.

              Comment


              • Obiectiv vorbind, judecand dupa numarul impresionant de Loganuri ruginite (ma refer la cele care nu au suferit reparatii), Dacia trebuia sa faca rechemare in service, de ordinul sutelor de mii de bucati, pentru remedierea problemelor. Ceruirea aia si protectiile aripilor au fost vax albina. Nu s-or mai face masinile de alta data, dar nici sa te trezesti cu puncte de rugina dupa 2-3 ani, nu e normal...sau poate ca la Dacia e normal
                In fata unei minti tacute, se preda intreg Universul

                Comment


                • Pai ce inseamna sa ai grija? Sa o duci la revopsit? Sa o stergi cu o laveta de matase dupa ce circuli cu ea?

                  La postul 1817 poza cu Loganul gri rugina e aparuta pe muchi de deasupra rotii. Acolo apare chit ca masina e ingrijita (cazul meu) sau ca nu e ingrijita .
                  Eu o spal des, o ceruiesc, ce sa-i mai fac, sa o duc la masaj?
                  Unde a fost cazul, am stopat rugina, care e de nestopat pe termen lung.

                  Eu tare a tem sa nu inceapa pe viitor un fenomen din ala ca Loganurile mai vechi isi lasa urma puntea spate la vreun hop mai serios. Ca naiba stie ce mai e si pe dedesubt.
                  De fapt de asta au si chemat la ceruire seriile alea de Logan, ca se temeau sa nu piarda puntea spate de la rugina ce ar fi aparut. Ca pentru pasajele rotilor se vede, a fost fix vax albina ceruirea si protectiile. Mai rau au facut.
                  Last edited by mr.K; 13 June 2013, 12:28.

                  Comment


                  • Sa nu intelegeti ca as fi vreun avocat care reprezinta marca Dacia, vreau doar sa vorbim la obiect despre problema asta (pentru ca este o problema) si nu sa aducem in discutie orice rabla care a fost vopsita de 3 ori si chituita peste rugina de 4 ori.

                    Originally posted by mr.K View Post
                    Eu tare a tem sa nu inceapa pe viitor un fenomen din ala ca Loganurile mai vechi isi lasa urma puntea spate la vreun hop mai serios. Ca naiba stie ce mai e si pe dedesubt.
                    Pai si ce, ar fi prima data? Asta e problema intalnita la SuperNova si Solenza, problema pe care Dacia inca n-a reusit s-o rezolve.
                    sigpicI don't want you to think like me, i just want you to think.

                    Comment


                    • Si mie mi se pare irelevant sa ne apucam acu' sa pozam toate loganele sau alte cotetze dupa strada, care au rugina. Stii ceva despre masina aia, daca a fost sau nu lovita si eventual prost revopsita etc? Io zic ca nu...
                      Ptr. ca sa avem o discutie cat mai constructiva ar trebui sa venim si sa prezentam foto relevante cu (masini) cazuri cunoscute (masinile noastre, ale prietenilor, neamurilor, cunoscutilor, etc) care nu au fost lovite si la care a aparut rugina.
                      Cu ce dracu ma-ncalzeste, de exemplu, sa stiu ca la dojda masini cu istoric necunoscut din treizeci care sunt parcate pa faleza, au rugina??!

                      Comment


                      • Eu nu inteleg ce vreti voi sa evidentiati, cumva faptul ca nu sunt mari probleme cu rugina la intreaga gama Dacia? Ca ruginesc ca dracii si logan si ph2 si duster si sandero si urmeaza logan 2. Loganul meu a fost extrem de ingrijit si am schimbat doua usi...al unui individ din bloc, ph2...rugina la luneta si pe capacul portbagaj dupa 1 an de la achizitie. Ce vorbim aici? La dacia e problema cu rugina pentru ca nu e tratata deloc, galvanizare ZERO! La restul marcilor rugina nu este o problema, apare rar, ocazional si sunt ferm convins ca rugina pe skoda, audi, etc apare pe zonele unde masina a fost lovita. Nu apare rugina nici pe cataracta aia de fiat albea...

                        Sent from my GT-I9100 using Forum Runner

                        Comment


                        • Eu nu mai pozez nimic, imi ajunge sa stiu ca a mea are rugina, ca pe ale voastre le-ati platit din banii vostri, nu ai mei.
                          Sa fiti sanatosi si bucurosi ca ati mai gasit si cate una straineza cu rugina, ceea ce la Logan se intampla cu majoritatea.
                          Cei care INCA nu au gasit rugina la Logan, sa caute mai bine sau sa aiba putina rabdare. Rabdarea le va fi "rasplatita".
                          Last edited by mr.K; 13 June 2013, 12:58.

                          Comment


                          • Originally posted by mr.K View Post
                            Cei care nu au gasit rugina la Logan sa caute mai bine sau sa aiba putina rabdare. Rabdarea le va fi "rasplatita".
                            Asta-i din ciclu'...sa moara si capra vecinului, sau cum?
                            Exista dom'ne si exceptii (din nefericire nu e si cazu' masinii mele), chiar daca iti vine greu sa crezi. Cat timp, nu stiu sa-ti zic...
                            Iar acum daca ne ghidam dupa criteriul tau... si asteptam in ca 3-4-5-X ani pe langa cei existenti deja la masinile in cauza, ca sigur o sa apara rugina, normal ca apare chiar si la marci de prestigiu si dacia nu e vreo exceptie de la regula.

                            Comment


                            • Originally posted by PCH View Post
                              ...La dacia e problema cu rugina pentru ca nu e tratata deloc, galvanizare ZERO!
                              Mai arunca un ochi pe anteriorul meu post, cu 3 poze.

                              Iti spune ceva?
                              Logan Ambition-dCi, 70 CP (+25); C.V.-JR5, A.H.; barza sosita in 2007, iulie

                              Comment


                              • Asta-i din ciclu'...sa moara si capra vecinului, sau cum?
                                Asta e din ciclul "soarele rasare oricum", chiar daca bagam capul in nisip ca strutul.
                                Ce treaba am eu cu capra vecinului? V-am platit eu masinile? Sa va bucurati de ele la maxim va doresc.

                                Mai degraba vad ca sunt destui care se bucura de faptul ca au vazut ceva rugina pe un VAG.

                                Iar acum daca ne ghidam dupa criteriul tau... si asteptam in ca 3-4-5-X ani pe langa cei existenti deja la masinile in cauza, ca sigur o sa apara rugina, normal ca apare chiar si la marci de prestigiu si dacia nu e vreo exceptie de la regula.
                                Mult mai putin. La unii apare dupa 1 an vechime rugina.
                                Dupa o iarna grea, e de verficat dupa puncte de rugina.
                                Last edited by mr.K; 13 June 2013, 13:46. Reason: Automerged Doublepost

                                Comment

                                Working...
                                X
                                Anulare DPF
                                Politica de Securitate Google